Publicat de: Oxana | Noiembrie 10, 2009

GIRB şi AREAS Suceava la un program intercultural în Grecia

În perioada 28 octombrie-3 noiembrie 2009 în Grecia a avut loc seminarul de instruire ,,Intercultural Youth Education through Art in Euromed” având ca participanţi  tineri din statele membre UE, cât şi din ţările Estice. Acest proiect a demarat în iunie 2009 şi este implementat de Helenic Association of  Informatics (HAI), în parteneriat cu alte ONG-uri din străinătate.

Pe parcursul celor cinci zile, participanţii selectaţi din rândurile voluntarilor ONG-urilor din M. Britanie, Austria, Portugalia, Franţa, Bulgaria , Estonia, Lituania, România, Grecia, Iordania, Israel, Palestina, Egipt şi Liban, au fost instruiţi în arta de a picta şi alte tehnici similare folosite de noi. Am pictat graffiti pe stradă folosind sprayuri, desigur  cu acordul autoritatilor locale di oraşul Nea Makri, unde a şi avut loc seminarul. Nu erau doar nişte simple desene, transmiteau diferite mesje globale, lăsând impresii trecătorilor.

Alte activitaţi petrecute de mine şi colega mea, Filip Ina, împreuna cu restul participanţilor au fost: pictatul pe pietre de mare, pe sticla, confecţionarea păpuşilor de teatru, folosirea deşeurilor materiale în scopul reutilizării lor, toate activiţăţile fiind bazate pe surse naturale. Nu au lipsit nici serile interculturale cu prezentarea  tradiţiilor specifice fiecărui stat.

Scopul proiectului a fost ca participanţii să înveţe şi să practice ideile despre artă într-un mod mai diferit dar în acelaşi timp original. La începutul seminarului s-au trasat nişte obiective: promovarea activităţilor de acest gen, schimbul de cunoştinţe, idei şi experienţe între participanţi, dezvoltarea cunoştinţelor internaţionale şi cooperarea între tineri şi respectiv între ONG-urile participante. În România acest proiect a fost susţinut de ONG-ul AREAS ( Asociaţia Regională de Educare a Adulţilor Suceava) în colaborare cu GIRB (Grupul de Iniţiativă al Românilor din Basarabia), care pe viitor vor implementa o serie de proiecte în scopul susţinerii şi dezvoltarii tinerilor şi adulţilor.

Programul seminarului a fost unul destul de complex, activităţi după activităţi, care şi care mai interesantă şi mai diferită, fiecare având un caracter anumit, pe lângă toate acestea, am avut marea ocazie de a vizita Atena şi desigur de a ne minuna de frumuseţea mistică a acestui oraş antic, cu o arhitectură deosebit de frumoasă. Spre surprinderea noastră, am avut parte şi de cîteva lecţii de dans tradiţional grecesc.

Pentru noi a fost ceva deosebit, interesant şi util, astfel rămânând impresionate de nivelul de organizare şi de atitudiinile participanţilor, care au fost cointeresaţi nu doar de cele ce se petreceau în cadrul semianarului dar şi de activităţile ONG-urilor participante , cât şi culturile fiecarei ţări. A fost o experientă nouă care o vom implementa şi cu restul colegilor deoarece merita cunoscută şi paracticată.

Zavatin Inga, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava

Anunțuri

Responses

  1. Asteptam grafuri pe cantina


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: