Publicat de: Oxana | Decembrie 4, 2008

Sînge basarabean pentru fraţii români

macheta-sange1Citind titlul, probabil vă gîndeaţi că urmează un articol patriotic plin de patetism. Ei bine, nu-i chiar aşa . În cel mai direct sens, studenţii basarabeni stau la coadă în centrele de transfuzie a sîngelui din oraşele româneşti pentru a dona sînge. Astăzi am trecut şi eu  printr-un cetru similar din Suceava, mai mult din curiozitate şi nu m-am uimit deloc calmitatea şi bunăvoinţa lucrătorilor de acolo care ne-au întîlnit cu familiaritate zicîndu-ne că “basarabenii sunt la noi o prezenţă permanentă” . ) De fapt, auzisem şi mai înainte de la colegii mei studenţi că donarea sîngelui a devenit pentru basarabeni o afacere profitabilă şi că merg sistematic la centru ori de cîte ori sunt impuşi de situaţie. Mulţi dintre ei mi-au zis că au “debutat” în ale donării anume în România pentru că în Moldova doritorii de a dona sînge nu sunt trataţi deloc cum se cuvine, sunt supuşi unor proceduri birocratice lungi, obligaţi să aştepte ore în şir sub uşa cabinetelor medicale, plus la asta nu sunt motivaţi nici material s-o facă. În România situaţia e un pic alta. Odată ce calci pragul unui asemenea centru eşti întîlnit cu atîta importanţă şi respect, îţi dai seama că reprezinţi o valoare şi de gestul tău care nu te costă nimic depinde o viaţă pe care tu inconştient o poţi salva.

   De ceva timp în Moldova au apărut la spoturi publicitare care îndeamnă cetăţenii să se determine la acest pas, căci din cîte cunosc în ţara noastră nu există suficiente rezerve de sînge. Dar care-i motivaţia? Fiind cu o ocazie la Centrul Republican de Transfuzie a Sîngelui din Chişinău am întîlnit multe persoane care au venit acolo conduşi de sincera dorinţă de a ajuta pe cineva, însă care s-au pomenit în faţa unor adevărate chinuri aşteptînd o groază de timp ca să le se acorde atenţia cuvenită. Chiar sub ochii mei, două persoane au renunţat la “idee” îndată ce au văzut modul în care sunt trataţi donatorii. Nuştiu care e modalitatea de remunerare în Moldova, însă în România donatorilor li se oferă bonuri pentru procurarea alimentelor în sumă de 59 lei româneşti, ceea ce ar echivala cu aproximativ cu 230 lei moldoveneşti. Nu e atît de mult , totuşi nici chiar puţin pentru un student. Sesizaţi diferenţa?…Pe lîngă acestea există atîtea diferenţe între societatea moldavă şi celelalte ţări europene. Nu mai are rost să ne întrebăm de ce pleacă concetăţenii noştri …

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: